#NYC – prima lună

N-am postat cam din aprilie şi din moment ce singura lectură de atunci a fost, cred, „Iubitul Virtual” (care nu merită o recenzie în special), m-am gândit să fac un mic update depre „aventura” mea americană. Continuă lectura

Anunțuri

Cărţi de pus pe Instagram

Imagini pentru books tumblr

Ştim cu toţii boala asta de a posta orice pe reţelele de socializare, în mod implicit, Instagram-ul fiind prima sursă în care poţi găsi tot felul de rah…adică poze. Nu mă înţelegeţi greşit, folosesc şi eu Instagram, postez şi eu chestii banale, chestii care cuiva i s-ar părea tâmpite, dar nu pun nişte poze degeaba sau doar pentru că le pune toată lumea. În fine, nu postez nimic ieşit din comun, nimic special pentru alţii, doar special pentru mine. Continuă lectura

Recitiţi cărţile?

Unul dintre cele mai neplăcute sentimente legat de cărţi este felul cum te simţi atunci când termini de citit o carte bună. Iar când tocmai ai terminat seria rpeferată sau o carte ce simţi că s-a ridicat uşor în topul preferatelor îţi vine să plângi.

De câte ori am finalizat de citit o carte ce mi-a plăcut mlt, întotdeauna am avut sentimentul că vreau s-o mai ţin un pic lângă mine :)) şi de aici, s-o recitesc. Dar nu pot. Singura care pe care am citit-o de două ori a fost „Eclipsa” de Stephenie Meyer (nu întrebaţi), dar acum n-am să pot trece de două ori peste aceeaşi carte oricât de mult mi-ar plăcea.

Iar voi, recitiţi cărţile?

Eu şi sportul

Ideea pentru postul ăsta mi-a venit aseară, când mă uitam la meciul de Snooker dintre Judd Trump şi Marco Fu (într-un final, am adormit, dar nu asta era ideea), mă gândeam cum am ajuns să urmăresc tot felul de sporturi acum, când înainte încercam să-i conving pe ai mei să scoată Eurosport-ul din grila programelor TV. :)) Continuă lectura