Anime: Hakushaku to Yousei

Nume: Hakushaku to Yousei, Earl and Fairy
Gen: aventură, dramă, magie, romantic
Episoade: 12
Despre: Povestea are loc în secolul al XIX-lea, în Anglia, şi se înârte în jurul a unei „doctor de zâne” numită Lydia Carlton. Viaţa ei ia o întorsătură diferită când îl întâlneşte pe Contele Albastru, Edgar.

 

 

Îmi amintesc că îl începusem acum multă veme dar ori l-am pus pe pauză (o pauză lungă), ori am renunţat la el din nu ştiu ce motiv. Acum habar n-am ce mă apucase, dar am decis sâmbătă să-i mai dau o şansă şi vai, nu regret. De fapt, mai că îmi dau palme că renunţasem la el atunci, pentru că îmi hrăneşte perfect poftele mele de fangirl.

Încep prin a spune că la primele două episoade m-am abţinut să nu adorm (era un pic plictisitor, dar să recunosc,  îmi era şi groaznic de somn!), dar am rezistat şi am ajuns la episoadele unde deja mă trăgea somnul însă nu mai voiam să plec pentru că voiam mai mult Edgar!

Acţiunea are loc într-o Londră victoriană şi pe lângă trăsăturile destul de plăcute, aş spune eu, ale personajului masculin principal, i se mai adaugă manierele şi stilul caracteristic unui gentelmen la acea perioadă. Deci, Lydia, fiind un fairy doctor (doctor al zânelor) ajunge să fie implicată în nişte lucruri periculoase şi spre final, n-are de ales decât să-l ajute pe Edgar în a găsi ceea ce are nevoie. Personajele sunt foarte hazlii împreună, în special când Edgar o tot cicăleşte pe Lydia. Evident, nu e anime fără vreun personaj ciudat, acesta fiind Raven, servitorul lui Edgar, care de fapt are nişte puteri nespecifice uni om şi dintr-un anume motiv, e gata să-şi rişte viaţa pentru stăpânul său.

Cu toate că are 12 episoade, mi-a făcut plăcere să urmăresc evoluţia relaţiei dintre Lydia şi Edgar. Recunosc că îmi era dor de un anime clasic, însă s-a dovedit a fi altfel decât obişnuitele anime-uri la care mă uitam eu. Edgar era un pic ciudat şi chiar felul în care se derula acţiunea anime-ului era cam…stranie. În sensul bun. A fost foarte plăcut şi relaxant pentru un weekend. (plus ceva fanservice)

Din moment ce 12 episoade nu sunt de ajuns peste mine, m-am uitat peste ce a mai fost prin light novel şi am rămas un pic (mai mult) şocată. Aşa e când te
apuci de un anime pe care trebuia să-l vezi acum 5 ani.

Anunțuri

Vrei să laşi un comentariu?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s