‘Cele Nouă vieţi ale lui Chloe King: Căderea’ de Liz Braswell

Caderea, Cele noua vieti ale lui Chloe King, Vol. 1 - Liz Braswell (Celia Thomson)

Descriere: Chloe King este o fata obisnuita de saisprezece ani, care face lucruri normale – merge la scoala, mai chiuleste uneori ca sa se intalneasca cu prietenii, e vesela, ia note bune. Dar, chiar inainte de a implini saisprezece ani, isi doreste tare mult ca viata ei sa se schimbe, sa devina mai interesanta, mai plina de actiune, mai… periculoasa si sa cunoasca iubirea. Si iata ca, in curand, incepe sa observe ca i se intampla multe lucruri ciudate – ii cresc gheare de pisica, vede perfect pe intuneric, devine tot mai agila, iar cand cade din cel mai inalt turn din San Francisco moare, dupa care invie…De acum inainte, viata ei tihnita se va schimba mult mai mult decat isi dorise…

Incepe sa descopere cine este cu adevarat si afla ca este originara din Ucraina, de unde a fost adusa in America de tatal sau adoptiv. De asemenea, ca este descendenta unei mitice rase de feline, Mai, si ca menirea ei – in calitate de Unificatoare – este salvarea si protejarea semenilor. Deci cele noua vieti trebuie puse in slujba apararii speciei sale. Va reusi oare?

Mister, supranatural, suspans, planuri malefice, o poveste de dragoste – ce va puteti dori mai mult?

Cu toate că am văzut mai întâi serialul sau cel puţin cele 10 episoade apărute, pentru că a fost anulat, chiar am dorit să citesc cartea din motiv că voiam mai mult Alek. Ştiam deja despre ce mergea vorba şi credeam că cartea nu mă va mai surprinde cu nimic. Dar m-am înşelat, chiar m-am înşelat.

În primul rând, ştim că nicio ecranizare nu respectă practic tot mersul cărţii. Probabil că aşa a fost treaba şi aici, fiindcă unele chestii erau un pic schimbate, iar altele, chiar total. Îmi formasem deja o idee despre Alek şi Brian, iar sfârşitul m-a suprins total. Sau n-am fost eu atentă în film, sau au schimbat ăia un pic scenariul.

În general, povestea începe în momentul când Chloe, tipica adolescentă ce ducea o viaţă normală, descoperă că are nişte puteri speciale şi de aici, toată viaţa ei se dă peste cap. Cu toate că uneori mi-e greu să o înţeleg, având o personalitate ce se schimbă uşor, în special din cauza acelor puteri de pisică dezvoltate, e un personaj plăcut. Nu e chiaar printre preferatele mele, are şi ea momentele ei enervante, însă îmi plac relaţiile mamă-fiică din carte, cu toate că în serial ele păreau mai apropiate.

Acum să trecem la love story-uri. Chloe întâlneşte câţiva tipi şi ajunge să fie blocată între doi. Unul e tipul popular, sexy, un rus de la liceul ei – acesta e Alek şi un tip misterios, cu o căciuliţa cu urechi de pisică, despre care nu ştie mai nimic – acela e Brian. Cu toate că la început pare să fie două personaje, diferite, ce n-au legătură, cu excepţia faptului că ambii se învârt pe lângă Chloe, o legătuă e dezvăluită totuşi la sfârşit.

Ştiu că majoritatea din voi, de fapt, la fel şi eu, căutăm altceva, nu doar poveşti despre adolescente şi băieţi. Şi totuşi, până acum m-am apucat de nişte cărţi pentru şcoală, printre care şi seria „În Căutarea Timpului Pierdut” de Proust sau „Ciuma” de Camus şi o mică evadare într-o carte simplă, atât de tipică, atât de nothing special mi-a fost chiar binevenită. Plus că încă sunt în perioada aia, nesuferită, dar atât de preţioasă şi fără griji şi inevitabil, mă regăsesc în unele momente din viaţa lui Chloe. Pfuii, aceasta e mai mică decât mine cu doi anişori. Nu-mi place când sunt mai mare decât personajul principal în genul ăsta de cărţi. :))

E o lectură uşoară, de fapt, foarte uşoară. Cartea am citit-o într-o zi de duminică, stând în pat, sub plapume, pentru că învăţasem 6 zile în acea săptămână şi nu voiam să părăsesc patul ăla nicidecum.

Anunțuri

Un gând despre „‘Cele Nouă vieţi ale lui Chloe King: Căderea’ de Liz Braswell

  1. Pingback: Prea multe cărţi deodată! «Cărţi, vise şi fluturi ~ Cărţi, vise şi fluturi ~

Vrei să laşi un comentariu?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s