Vechituri…?

IMG_20140807_222138Mă uitam ieri la rafturile cu cărţile mai vechi şi mă intrebam de cât timp stau acolo. Am descoperit unele care acum le-am privatizat şi le ţin de parcă ar fi de aur. 😀 Am o slăbiciune pentru cărţile vechi. Mie chiar îmi plac alea ce au foile galbene deja de la atâta răsfoit, ce nu mai au mirosul ăla de nou ..ce n-au o copertă sclipitoare şi altele de genul. Desigur, îmi plac astea noi, arată frumos în bibliotecă, arată altfel, dar eu le amestec împreună cu cele vechi şi iese o privelişte frumoasă. 

Printre cărţile găsite, sunt unele chiar foarte vechi. Cel puţin, pentru mine, unele sunt editate cam cu 20 de ani înainte să mă nasc eu. 😀

IMG_20140807_222208

Deci, ce avem în poză…Un volum cu Aventurile lui Sherlock Holmes cu litere chirilice. Am citit toată seria într-o versiune mai nouă, dar uita-ţi-vă la ea, doar! Pentru că eu sunt o fană a lui Doyle, cartea asta e una din preferatele mele! Mai departe, al doilea volum din Contele De Monte-Cristo (n-am idee ce s-a întâmplat cu primul) în limba rusă. Din nou, am citit toată cartea în română într-o ediţie mai nouă, dar cum e cartea mea preferată, o s-o iubesc chiar şi dacă ar fi în chineză!
Ajungem iar la romane poliţiste şi anume ale lui Agatha Christie. Şi ăsta e în limba rusă, e al 7-lea 😀 Pe restul nici nu cred că le aveam :)) Mă întreb când oare îl voi citi…

IMG_20140807_222121

Misterele Londrei. Deci e foaarte veche. Aşa şi arată, nu? Cred că e de prin anii ’70 😀 Oricum, lucrul ce m-a împiedicat s-o citesc până acum e că am în posesie doar volumul I. – trist lucru- Dar am s-o citesc oricum şi găsesc şi volumul II undeva. Jos e Spartacus. L-a citit cineva? E destul de groasă şi m-a făcut un pic curioasă.

IMG_20140807_222224

 

IMG_20140807_222236

 

Alte două cărţi ale lui Dumas. După ce am citit Contele de Monte-Cristo a devenit unul din scriitorii preferaţi.

IMG_20140807_222251

 

Dintre cărţuliile astea am citit doar O Crimă Ciudată, evident, Sherlock Holmes ❤ şi Cazul nr. 13. În ultima, acţiunea are loc în România, deşi numele autorului nu-mi spune nimic. Serios. Chiar nu ştiu ce m-a împiedicat să le citesc pe celelalte două. Sunt încă în aşteptare :))

IMG_20140807_222309

Pe Meridianul Yamato. N-am nicio idee cum a ajuns cartea asta la mine, nici ai me nu ştiu, dar când am deschis-o, ce minunăţie am găsit!

IMG_20140807_222322

Una din cărţile ce le preţiuesc foarte mult.

IMG_20140807_221956

Şi poza de grup! Mie îmi place cum arată, deşi nu renunţ nici la cărţile noi, le prefer mai mult pe astea. Au…o istorie a lor.

Anunțuri

3 gânduri despre „Vechituri…?

  1. Uhuu. Si mie imi plac cartile vechi, dar in biblioteca prefer sa am numai din cele noi 😀 Iubesc mirosul de carte noua…nerasfoita.

    Despre Spartacus: Am citit eu cartea, acum vreo 2 ani. Mi-a placut tare mult, Ti-o recomand!

  2. Serios? Atunci o pus pe lista ^.^ Cred ca o s-o incep in timpul scolii :))
    btw, si mie imi place mirosul carilor noi..e asa de..asa de…asdfghjkl..:))))) nu stiu daca m-ai inteles, dar..ei bine 😀

Vrei să laşi un comentariu?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s